Avem 2 melodii una mai difuzata decat cealalta, fiecare transmintand un mesaj care in urma cu cateva sute de ani ar fi fost inacceptabil. Femeia reprezinta inca pentru multi jumatatea inzestrata cu sensibilitate si … atat, iar barbatul stalpul familiei. Si totusi avem de a face cu o emancipare, o emancipare de ambele parti. Exista acum femei care castiga mai mult decat barbatii lor, femei care se duc la servici imediat dupa momentul nasterii, lasand sotul cu copilul acasa si tot asa. Exista totodata barbati care gatesc mai bine decat multe femei si barbati care creeaza haine si bijuterii menite sa dezmierde simturile femeilor.Placerea este bilaterala, in fond cui nu-i place sa guste din ceva aparent interzis de gandirea colectiva. Femeia se bucura de putere si de respect, iar barbatul isi gusta propriile emotii.

 

Auzim  de multe ori folosita sintagma sexul slab, si de aceea s-a facut o noua inovatie lingvistica: sexul tare si frumos. Acum depinde ce dorim iarasi sa intelegem, daca mai pastram sau nu sintagma nou inventata doar pentru femei, sau ii lasam si pe ei sa fie frumosi… Pentru ca aici avem de a face cu un alt cliseu ilustrat foarte bine prin proverbul ,,barbatul trebuie sa fie putin mai urat ca dracul”. Frumusetea si sensibilitatea nu au ce cauta intr-o masura exagerata intr-un barbat pentru ca atunci ii scade prestanta in fata femeilor. Si cu toate acestea ne dorim deseori sa fim intelese si rasfatate asa cum numai cineva sensibil ar putea sa o faca.    

 

Si totusi… Oricat de mult ne-am schimba structura mintii si a limbii, tot va ramane ceva din trecutul pe care nu l-am cunoscut niciodata. Lucrurile marunte pe care oricat de barbate am fi nu ni le-am putea oferi singure si care vor ramane undeva in subconstient daca nu apar macar o data in viata in forma mult visata. Primul sarut, prima floare, primul somn in bratele lui nu ar mai reprezenta decat o demonstrare absurda de forte, daca rolurile s-ar schimba.