Traim in Romania si asta le ocupa tot timpul luni, Mai 10 2010 

Acum cateva luni discutam aprig cu un prieten problema tiganilor din Romania. El sustinea integrarea lor in societate eu ii dadeam un exemplu in care aducerea in liceul Vianu a unui grup mic de rromi a stricat rezultatele unei clase intregi. Fireste orice exemplu obiectiv pe care i l-as fi dat atragea cu sine contraargumente sociale de genul “societatea nu le permite sa se dezvolte, exista prejudecati referitoare la etnia lor etc.” asa ca mi-am calcat pe inima si i-am povestit cum am fost eu implicata direct intr-o intalnire de gradul zero cu un gunoi al societatii. Cum m-a urmarit spre lift desi evitasem sa ma urc in el, cum mi-a pus cutitul la gat desi nu schitasem vreun gest de impotrivire si cum mi-a tras doi pumni in fata dupa ce ii cedasem de buna voie tot ce avea in geanta, dar probabil in deranjase ca opusesem rezistenta avansurilor lui.

Revin in prezent intr-o frumoasa zi de duminica 9 mai, cand plina de avant am hotarat ca e cazul sa-mi beau caramelatte-ul in compania celui mai bun prieten in mall Vitan. Eram constienta de faptul ca nu este cea mai alba zona din Bucuresti, dar nu vroiam sa fac nazurile pe care le fac de obicei si nici sa pun o persoana pe drumuri doar pentru ca am avut eu o experienta nefericita intr-un punct al vietii mele. Asa ca ma asez calma in statie, imi scot “Luni de fiere” din geanta si hotarasc sa ignor orice are putea sa-mi perturbe starea de weekend. Intre timp ajunge si autobuzul 123 si ma urc in el evitand sa o fac prin usa din spate unde vazusem deja adunate cateva pasari caraitoare. Din nefericire chiar daca tu ii eviti ei nu te evita, iar domnii bine imbracati si frumos mirositori imi luasera deja urma si cum am urcat m-au impresurat. Am reusit sa ma strecor rapid din cercul lor simtind prin jacheta de piele lama unui cutit cu care urmau probabil sa-mi taie geanta (sau si pe mine) si am fugit spre capatul celalalt al autobuzului. Nu am inceput sa-mi controlez geanta de frica sa nu atrag si mai mult atentia si am inceput sa plang incet tremurand din cauza acelorasi frisoane pe care le traisem cu ani in urma. Nu m-am gandit in prima instanta la faptul ca imi fusese pusa in pericol viata, ci ca niste persoane de ultima speta incercasera sa-mi ia niste lucruri pentru care eu am terminat o facultate in germana, am muncit zilnic si sunt simbolul unei bunastari materiale in concordanta cu dezvoltarea mea. Ajunsa in fata mall-ului am vrut sa-mi sun prietenul si am constatat evident lipsa unuia dintre telefoane. M-am sunat de pe celalalt telefon. Era evident inchis. Pe jacheta din piele o zgarietura fina vizibila doar pentru mine era semnul unei noi frici hranitoare de ura. In urma cu cateva luni chiar daca incercam sa-mi sustin punctul de vedere mi-as fi dorit sa depasesc cumva pentru totdeauna frica de ei si sa le gasesc (daca exista) niste lucruri umane in ei. Ma gandeam totodata ca e ca in cazul maidanezilor, iti simt frica si profita de ea ca sa te atace si sa nu ripostezi. Si ieri mi s-a verificat ipoteza ca nu-i despart prea multe de animale, insa din pacate nu exista hinghieri care sa-i puna cu botul pe labe…

Join Room 4, we have cookies sâmbătă, Apr 18 2009 

Prima data cand am mers la cinema in mall eram in clasa a saptea. Plecasem de la scoala cu doua ore mai devreme pentru a prinde un film suficient de matinal ca sa nu afle parintii. Ajunsa acolo m-am asezat la coada impreuna cu un alt coleg. Restul inca bantuiau prin magazine fascinati de tot felul de prostioare.

“La ce film doriti?”

“Aaaah, ce ne recomandati?”, am intrebat-o noi pe fata de la casa copiind modelul filmelor americane.

“Pai uite la ora asta avem <<Blair Witch Project>> sau <<Zoolander>>.”

“Dati-ne la Blair Witch aia, am raspuns amandoi fara a clipi.” Apucasem sa zarim cu coada ochiului o parte din trailerul filmului si parea destul de infricosator. In plus, avertismentul nerecomandat sub 18 suna foarte bine. Daca tot faceam ceva “ilegal”, atunci sa il facem pana la capat…

 

De atunci nu s-au schimbat prea multe. Obiceiul cu mersul la mall a ramas acolo doar ca acum se practica mai des ca mersul la sala. O zi de sambata, ce nu se arata din calea afara de interesanta merita sarbatorita cu un film vazut in conditii optime. Acestea fiind zise mi-am contactat rapid camaradul de distractie si i-am propus o iesire la film. Mai greu insa cu locatia, caci daca obiceiurile nu se schimba prea mult, mall-urile apar in Romania cata frunza, cata iarba, ingreunand deciziile.

“Tot in Vitan?”

“Neah, merg acolo de la 13 ani si in ultima luna am fost de patru ori. Hai in Plaza ca am auzit ca au mai bagat niste magazine noi.”

“La ce ora e filmul?”, ma intreaba el plin de speranta.

“Nu stiu. Mergem la ce o fi. Dupa ce vedem magazinele si dupa ce mancam ceva la restaurantul libanez.”

Soarta a tinut totusi cu el. Goana dupa cumparaturi nu a durat foarte mult. Picioarele mele si-au cerut rapid portia de odihna si stomacul pe cea de delicatese. Astfel ca dupa nici doua ore de pelegrinari ma aflam in fata casei de bilete asteptand sa mi se ia comanda.

“Doua bilete la <<Vineri 13>> va rog”, i-am spus baiatului care imi zambea sagalnic. “Cu reducere de studenti”, am completat rapid.

“Randul 3 din 8, e bine?”

“Nu e cam in fata? Macar e central?”

“Nu este central, dar nici nu este nevoie. Sala e destul de mica si in plus e speciala.”, mi-a spus el dupa ce mi-a facut cu ochiul. “32 de lei, va rog”

[dupa 5 minute ma reintorc la amicul meu care astepta sa plateasca nota] “Nu-mi vine sa cred ca un bilet la film costa 16 lei. Si mai e si in fata. Sper sa merite filmul ca altfel imi cer banii inapoi. Hai sa cautam sala aia nenorocita.”

Ok. Popcorn cu caramel luat. Popcorn cu ciocolata luat. Nachos cu sos salsa si desigur 2 cola mari luate. Acum unde este sala aia?

“Logica mea spune ca ar trebui sa fie intre sala 3 si sala 5 daca e sala 4.”

“Bine ca esti tu destept, dar aici este un bar”, i-am replicat eu vizibil iritata colegului de suferinta.

“Nu va suparati unde este sala 4.”

“In bar pe dreapta.”

“Vezi ti-am zis eu?”

Aparent problema se rezolvase. Aveam toate coordonatele salii insa tot nu o gaseam. Rataceam bezmetici prin bar, cand un alt cuplu a intrat si ne-a intrebat de aceeasi sala. Ne gandeam sa rugam din nou un angajat dragut sa ne conduca pana la locul cu pricina cand am zarit o usa bine mascata in perete fara nici un numar distinctiv. Am deschis-o si ne-am descoperit sala de negasit: celebra sala VIP cu scaune de piele care se lasa mult pe spate, cu locuri uriase intre randuri, numai buna de savurat un horror cu un personaj iconic. Se pare ca pana si mall-ul mai poate rezerva surprize placute…

Romanii si kilipirurile Duminică, Mar 29 2009 

Cu o seara inainte observasem traversand in scrasnet de roti bulevardul ca la Dalles se anunta ultima zi a targului de chilipiruri beletristice. “Sa vezi ce putini oameni o sa fie aici. Toti bucurestenii vor fi la Deichmann ca sa isi ia pantofi de piele la pret de nimic”, i-am spus eu camaradului meu de promenada. “Nu inteleg care e faza cu pielea. Adica daca costa 70 de lei si sunt din piele e clar ca este o piele proasta, iar daca costa tot atat si nu sunt din piele, atunci poate e un plastic mai rezistent decat pielea aia de nimic. De ce inca mai crede lumea in calitate la preturi foarte mici?”, s-a intrebat el retoric. “Nu stiu. Poate pentru ca pantofarii nemti au avut grija sa isi puna panouri mari cu reclame prin tot orasul si pliantele lor circula prin toate revistele de femei respectabile. Si in plus romanii iubesc chilipirurile. Chiar daca este criza, chiar daca sunt in somaj, la un lucru sigur nu vor renunta: sa cumpere lucruri sub valoarea aparent impusa de piata.”

Si mare dreptate am avut. Atat de mare incat ajunsa la fata locului, in ziua urmatoare, la Sala Dalles am constatat ca erau mult mai multi cititori decat m-as fi asteptat sa gasesc vreodata. Editurile parca presimtisera si ele valul din acest an si adusera mai multe oferte de genul 3 la 10000 decat aveau de obicei. La Nemira de exemplu puteai achizitiona destul de multe titluri bune cu doar 5 lei bucata. Poliromul avea o masuta plina ochi de carti la 9,9 lei si una ceva mai mica cu carti de 4,9 lei. La Humanitas unde gasisem si cele mai interesante volume era coada cea mai mare. Atat la casa, cat si la rafturi. Dupa ce am reusit cu greutate sa pun mana pe doua carti, am zbughit-o sa le platesc prinzand un moment de respiro al vanzatorului. “Ah si dumneavoastra ati luat-o pe asta”, a spus el mustacind conspirativ spre <<O istorie culturala a penisului>>, de David M. Friedman. Pana sa apuc sa-mi justific curiozitatea, o batranica se baga in fata mea vizibil agitata. “Coelho, nu aveti?” “Nu doamna”, raspunde el politicos si apoi ii arunca viclean colegei sale de suferinta motivul. “La Kilipirim nu se vand bestsellere.”

Today’s word is ‘expiation’ Duminică, Apr 20 2008 

 

Am decis sa reabordez prima tema cu care mi-am inceput blogul sub o noua forma. Daca initial am ales sa abordez totul din perspectiva mistica a magiei verzi denumita de catre adeptii sai wicca, de data aceasta am ales sa ma opresc asupra ispasirii pacatelor din punctul de vedere al asa-zisilor crestini. Nu ma refer aici la oamenii simpli care se duc cand pot la biserica si participa la slujbele importante, ci la cei care duc mai departe ideile lor despre credinta. Si totusi ce se intampla cand ajungi sa fii pus in fata unor situatii-limita, unde ajung sa fie amenintate vietile celor dragi tie? Pana unde merge omenia propavaduita de blanda religie si unde incepe sa isi arate coltii natura animala a omului, care ramane caracterizat pana la urma de instinctul de supravietuire?

            Cam asa s-ar putea rezuma foarte pe scurt tema celui mai nou film semnat de regizorul Frank Darabont ,,The Mist”. ,,Negura” acopera un orasel linistit, tipic american, iar ce este in ea reprezinta amalgamul tuturor fricilor umane. Monstrii de toate taliile zac in ceata, unde isi asteapta noile victime, iar totul este rezultatul (fireste) al unui experiment militar nereusit. Surpriza filmului o consta faptul ca povestile oamenilor nu mai sunt dispersate. Camera nu mai este nevoita sa alerge dintr-o casa in alta, ci toata actiunea se desfasoara intr-un supermarket. Noua situatie creeaza de asemenea probleme secundare. Oamenii obisnuiti sa traiasca individual, trebuie acum sa invete sa se asculte si sa se accepte unii pe ceilalti. Ca o reiterare a ,,Imparatului Mustelor” al lui Golding, copiii-adulti se impart in trei tabere, care ajung sa se lupte mai mult intre ele decat cu monstrii adevarati. Prima dintre ele a carui conducator este un negru este cea a ,,realistilor”. Ei nu cred in basmele de adormit copiii si nici nu vor sa ramana ca sa le ofere posibilitatea altora de a deveni eroii zilei pe CNN. Pe principiul ,,ce iti faci cu mana ta se numeste lucru manual”, ei parasesc adapostul de sticla si dispar in ceata probabil pana la urmatorul film… Grupa a doua este constituita din cei care cred prea mult (oare?!), dar care au nevoita ca fricile lor sa le fie continuu alimentate de un ,,preacher”, o femeie care se converseaza cu Dumnezeu chiar si cand merge la toaleta. Oare singurul mod de salvare ramane credinta oarba? Cu siguranta gasca number three nu ar fi de acord. Ei sunt cei mai cool. Ei sunt Supermanii si Wonderwomen-ele epocii moderne, care i-ar salva pe toti daca ar avea mijloacele necesare si care sunt gata sa foloseasca orice arma impotriva monstrilor ucigasi. Ei au forma fizica potrivita unei astfel de incercari si functioneaza pe principiul lui Harap-Alb. Astfel ca chiar daca nu dispun de superputeri  prietenia ce ii leaga ii ajuta sa depaseasca toate obstacolele…

               Si totusi ce ar fi daca am privi totul din unghiul ,,credinciosilor”? Infruntarea mortii poate fii privita ca o dovada de trufie dusa la extrem? Si pana la urma cine sunt cei care ispasesc pacatele celor cu adevarat vinovati? Si unde mai are loc dreptatea divina in aceasta poveste?

             

 The Mist Wallpaper

            P.S. Pentru detalii mai multe referitoare la filme care trateaza cele 7 pacate consultati acest blog deosebit de interesant: Enjoy the Silence

The Future of Reading sâmbătă, Ian 19 2008 

            Many writers have imagined the future of reading, but none of them thought on Amazon Kindle. Amazon Kindle is the newest gagdet for reading. It’s smaller than a laptop, but much more lighter and has a battery that lasts for 30 hours and can be recharged in 2 hours. With Amazon Kindle you have access to all the books that you want with a simple click. And of course this is not all. You can also receive newsletters with the new books, you can read other persons opinions and you can post of course your own ideas.            

At the lauch of the new gagdet 88000 digital books will be available and a copy for a bestseller book it’s priced at 9,99 dollars. The first chapter of any book will be available as a free sample. You can subscribe also to newspapers, magazines or even blogs. The price of the gadget it’s also interesting for potential customers, a device costs 399 dollars.            

Amazon Kindle it’s not the first reader device on the market. The first major implementation was the Sony Reader in 2006, the only difference between these two was that the e-books were taken from the computer and moved on the device. Amazon Kindle is totally separated from the PC. The books can be directly downloaded from Amazon’s online store and saved on the device.            

As you can already imagine the device has also a few problems. The prices for books that I’ve already gave are not accepted by all publishing houses. For example Penguin Books consider that the price is too low especially for a bestseller book or for books that have recently appeared.            

In my opinion the prices are already high enough, if you think at the salary of a normal person from Romania. But for foreigners the device maybe would worth the money, especially if you could receive and transmit e-books between you and your friends. Then in a short time you could have a small portable library just for yourself. And when I say small I think on 200 books on the device memory, many more on a separate memory card and access to Amazon’s datebase. But these is not enough, at least not for me. The remark from the text describes me very well: „Nobody is going to sit down and read a novel on a twitchy little screen. Ever.”. Although I spend most of my time on the computer, I already tried to read some e-books and it’s very unpleasant and unconfortable. The matter of confort is solved through the sizes of the device and through the fact that it’s mobile, but for headacke the is no proper cure till now. The books I managed to read are only small, easy books, but I cannot imagined myself reading sagas on Internet.            

Anyway I find it quite strange that they decided to develop this area (literature), because the main customers for technological gadgets are in generally teenagers, and as everybody already knows most of them don’t read. I agree that through these method their interest could increase a little. And I also agree that some of them will definitely buy  Amazon Kindle just to be ,,cool”, but in a few years all will be burried and forgotten. For such a device Amazon could have as customers also business people, but most of  them already have laptops, and they can read already online any article or book they want. Another device would be hard to carry in business trips and unnecessary for them. The books collectionars won’t be definetely interested in buying such a device, maybe just to use it as a exhibit in their personal collection.            

After I commented upon the practical aspects of the device I can start to talk about the sentimental aspects of a book. As they already said in the text it’s harder to take part of the action when you read on the device. Not only the words are important, but also the paper on which they are written, the place where you are reading and many others factors that can’t be accomplished through technology. The smell of the book, the moment when you buy it, all this will be transformed in a simple click that will spare time, but also pleasure. That’s why Annie Proulx’s claim was that an electronic device would never create that hypnotic state. The appearance on the market of modern libraries like Carturesti for example will consist a serious competitor for this modern device. These kind of libraries bring the new era through the forgotten space of books, but also maintain the atmosphere with which the reader was accustomed. Although many of us prefer Internet for communication, there are also many that want to discuss face to face a book or a music album, and a library like this represents the proper place for cultural gatherings. Although I’m not an upholder, I cannot deny the role of the Internet in sending information, also when regarding books or generaly speaking literature. I found for example a very nice romanian website www.bookblog.ro, on which many readers write chronicles about the latest books they have read. There are also prizees, for the best critics and also the book of the month, that is chosen through vote. The same idea was presented in less words also for Amazon Kindle and I think it’s a good thing, but unfortunately for them, not a new one.The idea of reinventing the book is not really new. In Romania have appeared almost in the same period with the e-books, the audio books. Nice idea for a present, but not for a properly book alternative. I cannot imagine someone would prefer to listen a book written let’s say by Mircea Cartarescu than to read it. Of course there are separate cases like children that cannot read in that moment and listen stories, but for adults it’s a little bit strange.

Now coming back to the theme from what we started “The Future of Reading”, I personally think that if somehow the books will be removed from the market, they will be replaced not with a virtual copy of them, but with movies. I imagine that in future the people will be able to watch movies on every theme, and that the writers will write directly movie scripts for the film companies. The general tendency of our society is to minimize and to reduce all the time that is wasted. The people are working more and more labour force is needed. Therefore the spare time must be reduce as much as possible and this would be feasible only by reducing the size of a book and the time that is needed to read it to a movie.     

For further information, you can check the link with the article that serve me as a source of inspiration: http://www.newsweek.com/id/70983  or even buy the device: http://www.amazon.com/Kindle-Amazons-Wireless-Reading-Device/dp/B000FI73MA            

I embraced a whore’s freedom over a wife’s obedience. marți, Ian 15 2008 

1, 2, 3 si numaratoarea poate continua… De cati oameni este nevoie intr-o relatie pentru ca aceasta sa mearga? De cate compromisuri este nevoie ca un cuplu sa aiba stabilitate? Si ce este de fapt in spatele lui? Cam cate roluri exista de fapt intr-o relatie? Pai sa ne gandim. Aplicam regula de 3 simple folosind datele problemei: infidelul, inselata si cealalta (bineinteles genurile pot fi schimbate oricum intre ele nu obisnuiesc sa fac discriminari). Rezultatul: il poti vedea ziua pe strada si noaptea in baruri. Fiinte cu viata dubla, care isi desfasoara viata in acelasi timp in doua locuri opuse. Si cine sunt cei care se pot multumi cu o asemenea situatie? Persoane slabe ar spune unii mai catolici decat papa, persoane normale altii care sustin ca au trecut prin viata, eu m-as rezuma la un cuvant care caracterizeaza generatia mea: superficialitate. De ce sa renunti la relatia incredibil de comoda pe care o ai si sa reincepi vechiul drum alaturi de o persoana necunoscuta. E drept iti poti intalni fericirea, insa sansa e foarte mica, iar afara s-a cam lasat gerul. Asa ca lasam cautarea prin vara, cand iubirea e mult mai usor de recunoscut pe strada. Fustite scurte, tricouri care lasa muschii bronzati la vedere. Paleta in tonuri aramii este bogata in fiecare an si fiecare isi cauta o jumatate apetisant rumenita. Si totusi si partea inselata, care pare aparent victima in aceasta poveste, sufera la randul ei de multa nesiguranta in propriile-i calitati si de aceeasi comoditate ca si inculpatul. Ea stie si uneori face scandal, insa mereu se lasa convinsa de argumentele forte ale celui care aduce banul in casa si prefera sa se minta singura, ca restul sunt doar pasagere in viata lui si ca fiecare barbat are nevoie de diversitate.

Iar acum sa trecem la partea care imi place cel mai mult: cealalta. Cealalta este persoana cea mai interesanta. De ce? Pentru ca ea niciodata nu are un profil bine determinat. Poate fi frumoasa sau urata, desteapta sau proasta, nimic nu conteaza. Ea are o calitate: este independenta. Constienta sau nu de implicatiile unei relatii prefera sa alerge din floare in floare, testandu-si ici si colo sex-appeal-ul debordant sau nu. Si culmea este ca de fiecare data ii iese. Nu pentru ca este cea mai buna, ci pentru ca nu cauta nimic. Isi doreste iubirea, insa stie ca nu o va gasi la inselatori. Isi doreste o relatie, insa lipsita de momentele la care este zi de zi martora. Desigur ea poate ajunge in oricare din cele doua ipostaze mai sus enuntate, insa mai mult ca sigur nu o va face de prea multe ori…

We’re all mad here. I’m mad. You’re mad. marți, Oct 2 2007 

              Ce inseamna nebunia? O deviere de la normele impuse de societate, o evadare din cotidian, o iesire in fata? Care sunt caracteristicile unui om nebun si cine stabileste ce om este sanatos? Aceeasi societate care te condamna sau te ridica in slavi in functie cum te imbraci, ce muzica asculti si cati prieteni de pahar ai. Dar hai sa vedem ce inseamna asa zisa normalitate, daca ea este dictata de cei multi si nu neaparat puternici:

            12:00 (ziua): te trezesti din pat da’ nu te ridici

            13:00: pleci spre facultate/liceu

            13:05: intalnirea pe drum cu niste colegi sau amici si abaterea in prima cafenea cu palmieri deschisa

            13:10: te suna iubitul/iubita si apare si el/ea la terasa, ca sa te salute de dimineata

            14:00: luati o masa bio-/curo-/degresato-ecologica: care contine bineinteles salata si nelipsita apa carbogazoasa partial sau total acrita de un lime delicios

            15:00: treci pe la facultate si nimeresti in timpul unui curs, insa iti dai seama dupa vreo jumatate de ora, ca nu erau colegii tai si ca limba in care preda profu’ suna dubios

            15:30: suni nervos un coleg si il intrebi de orar insa afli ca azi, maine si poimaine nu se tin ore deoarece profesorii au plecat sa faca practica in jurul lumii

            16:00: te intalnesti cu colegul pe care il sunasei si mai bei un expresso macchiato in Dorobanti

            18:00: te intorci acasa sa le dai binete alor tai, si sa le mai ceri niste bani, ca viata e scumpa, daca vrei sa o traiesti la maxim

            19:00: te intalnesti cu uby (nu conteaza daca e fata sau baiat cand este vorba de cum va alintati) si mergeti sa dati impreuna o tura doua de Herastrau cu masina (of course)

            21:00: te suna alti prieteni care sunt desigur nerabdatori sa te vada, pe tine si pe perechea ta

            23:00: te suna alti prieteni decat primele doua grupe de prieteni si care evident sunt certati cu cate o persoana din celelalte grupuri

            23:15: pana sa ajungi la ei te certi cu uby in masina si va despartiti de data asta pentru totdeauna

            23:20: te consolezi repede cu o fata intalnita accidental la trecerea de pietoni, iar prietenii iti alina suferinta, dezvaluindu-ti crudul adevar: ,,Oricum era nebuna!” 

           23:25: ajungi in sfarsit la tine acasa, ii dai un bip fostei/ fostului cu numar ascuns, sa vezi daca iti raspunde, te uiti cu buddy spy-ul sa vezi daca e cumva pe net si modifici repede statusul pe ,,buna cinci” din ,,combinat” in ,,singur”.            

            3:00 termini facut diverse lucruri prin casa (sauna, demachiere, exfoliere, curatarea cuticulelor, masca zilnica, aplicarea cremelor autobronzate si restul ritualului de zi cu zi – din nou genul persoanei in cauza este irelevant, ca deh metrosexualii e la moda ,,nowadays” )

            3:15 te bagi in pat, dar revii la PC si schimbi ,,singur” cu ,,iti spun mai tarziu”, ca sa nu pari lame, si in sfarsit poti dormi linistit/linistita. 

            Si astfel dragii mei prieteni de blog, ati primit motivul pentru care mi-am intitulat postul astfel. Sunteti nebuni ca in acest moment v-ati oprit sa cititi ce scrie alt nebun, fara viata sociala ca si voi. Sunteti nebuni, ca nu stiti sa apreciati vibratiile bass-ului la stop. Sunteti nebuni ca nu stiti sa va alintati jumatatile cu diminutive adorabile si sa faceti declaratii tulburatoare. Si mai sunteti nebuni ca va stabiliti de pe acum prioritatile, cand mai aveti, in fond si la urma urmei, toata viata inainte. Dar societatea va iarta, ca nebunia voastra nu a ucis inca pe nimeni din randul ei, pentru ca daca nu crezi, nu patesti nimic. Asa sa fie?:))

           

                                                                   Cu drag, a voastra nebuna Diana din Tara Fanteziei🙂

P.S.:Trebuie sa fac mentiunea ca orice asemanare cu faptele prezentate mai sus, a fost, este si va fi PUR intamplatoare.

Big girls don’t cry, da’ baietii plang cateodata luni, Sep 17 2007 

Avem 2 melodii una mai difuzata decat cealalta, fiecare transmintand un mesaj care in urma cu cateva sute de ani ar fi fost inacceptabil. Femeia reprezinta inca pentru multi jumatatea inzestrata cu sensibilitate si … atat, iar barbatul stalpul familiei. Si totusi avem de a face cu o emancipare, o emancipare de ambele parti. Exista acum femei care castiga mai mult decat barbatii lor, femei care se duc la servici imediat dupa momentul nasterii, lasand sotul cu copilul acasa si tot asa. Exista totodata barbati care gatesc mai bine decat multe femei si barbati care creeaza haine si bijuterii menite sa dezmierde simturile femeilor.Placerea este bilaterala, in fond cui nu-i place sa guste din ceva aparent interzis de gandirea colectiva. Femeia se bucura de putere si de respect, iar barbatul isi gusta propriile emotii.

 

Auzim  de multe ori folosita sintagma sexul slab, si de aceea s-a facut o noua inovatie lingvistica: sexul tare si frumos. Acum depinde ce dorim iarasi sa intelegem, daca mai pastram sau nu sintagma nou inventata doar pentru femei, sau ii lasam si pe ei sa fie frumosi… Pentru ca aici avem de a face cu un alt cliseu ilustrat foarte bine prin proverbul ,,barbatul trebuie sa fie putin mai urat ca dracul”. Frumusetea si sensibilitatea nu au ce cauta intr-o masura exagerata intr-un barbat pentru ca atunci ii scade prestanta in fata femeilor. Si cu toate acestea ne dorim deseori sa fim intelese si rasfatate asa cum numai cineva sensibil ar putea sa o faca.    

 

Si totusi… Oricat de mult ne-am schimba structura mintii si a limbii, tot va ramane ceva din trecutul pe care nu l-am cunoscut niciodata. Lucrurile marunte pe care oricat de barbate am fi nu ni le-am putea oferi singure si care vor ramane undeva in subconstient daca nu apar macar o data in viata in forma mult visata. Primul sarut, prima floare, primul somn in bratele lui nu ar mai reprezenta decat o demonstrare absurda de forte, daca rolurile s-ar schimba.      

50(0) Cent miercuri, Sep 12 2007 

A fost o vreme cand nici Messenger-ul nici Mirc-ul nu jucau un rol important in viata mea. Si atunci a fost nevoie de un erou. Un telefon mobil cu minute nenumarate numai bune de folosit pentru ocuparea noptilor in care minunatele cluburi erau doar un vis frumos pentru o pustoaica respectabila. Acest abonament a devenit la fel de trendy precum mersul la solar, astfel ca nu prea mai gaseai persoane care sa nu il aiba. S-a ajuns astfel la celebrele discutii dintre amorezi ,,inchide tu primul, ba nu tu” si chiar mai mult de atat cuplurile mergeau sa se aboneze impreuna la 1000 de minute de relatie. Au aparut in aceeasi perioada si cartele pe acelasi principiu, numai bune pentru cei care isi doreau sa nu depinda de nimic. Din pacate soarta lor a fost tragica, ele au disparut definitiv si locul lor le-a fost luat de altele nici pe departe la fel de binevoitoare cu buzunarele stapanilor lor. Dar Cent 500 a ramas… Desigur doar pentru cei fideli. Pasionatii de ultima tehnologie au renuntat usor la abonament pentru a-si achizitiona un alt telefon. insa lucrurile nu s-au oprit aici. Disparitia din oferta a celebrului abonament a nascut isterie in randurile tinerilor, dar si in randurile companiei care il lansase. Am primit oferta de 500 de euro pentru modestul meu abonament de la diferite persoane care in trecut renuntasera, dar si 200 de minute utilizabile zi de zi. Daca banii se duc, cele 200 de minute ar fi putut reprezenta o afacere… pentru cineva care se limiteaza la ele, deci nu este cazul meu. 

Recunosc ca am avut  o perioada in care m-am gandit sa accept o oferta. Perioada in care descoperisem internetul si in care aveam impresia, ca puteam sa ma exprim mult mai bine in scris decat verbal. Insa iata ca am revenit la trecut, dupa cateva certuri tumultoase cu doua candva bune prietene, am hotarat sa o las mai moale cu acest gen de comunicare mai ales in cazul unor subiecte delicate. E drept cele mai bune sunt discutiile fata in fata, insa acestea nu au loc aproape niciodata. Si nu voi folosi timpul limitat ca scuza pentru ele, pentru ca timp pentru propria persoana isi poate face oricine, ci efectiv o teama bilaterala pentru sinceritate.

What’s my age again? marți, Sep 4 2007 

 

 

Am avut zi de teste azi si dupa seria de teste amuzante in care am testat nivelul puritatii si impuritatii sufletului si mintii mele am zis sa trec la ceva cu tenta psihologica: un test de personalitate… Dezamagitor bineinteles, intrebari tipice cu raspunsuri la fel de tipice: da, nu si nu stiu, la care copilul razgaiat din mine nu se poate sa abtina la extreme pentru a obtine un rezultat cu adevarat tulburator. E ciudat pentru ca am hotarat sa ma schimb… Nu in totalitate insa… Vreau sa imi pierd dintii de lapte nu insa si capacitatea de a zbura cu ajutorul gandurilor frumoase, vreau sa ajut la adunarea Baietilor Pierduti si sa ii fac Regasiti, vreau o Clopotica care sa isi gaseasca Clopotelul ei si nu in ultimul rand vreau sa iubesc si sa fiu iubita. Traim intr-o lume unde la fiecare colt de strada intalnim o persoana suferinda de asa zisul complex al lui Peter Pan si langa, cu putin noroc, o alta dornica sa ii devina Wendy… Avem parte astfel de tot mai multe relatii bolnavicioase, care in loc sa aduca schimbarile mult asteptate conduc la separarea de ce inseamna realitate si la aventurarea in Tara de Niciunde. Traim o competitie mai acerba decat Jocurile Olimpice. Cine va culege toti laurii si cine se va retrage din cursa si din viata sportiva? Cine isi recunoaste primul vulnerabilitatea si cine stie sa o foloseasca in favoarea sa? Zi tu primu, ba nu zi tu, suna amuzant si jucaus dar de multe ori in spatele acestor cuvinte se ascunde teama de a nu fi repins. Momentul care ar trebui sa reprezinte trezirea la viata ar fi cel in care apare constientizarea faptului ca dorinta de a stagna pe veci intr-un loc confortabil, unde nu ti se cere nimic nu este ceea ce ai nevoie, deoarece ,,never is an awfully long time”…

Pagina următoare »